"De la început, această alianţă s-a bazat pe premisa încrederii reciproce şi a urmăririi pas cu pas a strategiilor de dezvoltare profitabilă" afirmă chiar Charlos Ghosn, actualul Preşedinte şi CEO al Renault-Nissan.
În cei 10 ani de parteneriat, în termeni de capital de piaţă, Renault a crescut de 3 ori, de la 8,4 miliarde euro la 27,6 miliarde de euro şi s-a plasat pe locul al 6-lea în 2007, faţă de numai 11 în 1999. La rândul său, Nissan a crescut de la 9 miliarde yen la 34,2 miliarde yen, în 2007 plasându-se pe poziţia a cincea, faţă de locul 10 în 1999.
Pentru fiecare companie, profiturile au avut o creştere spectaculoasă în această perioadă, faţă de 1990-1999: creştere de 5 ori pentru Renault – de la 442 milioane euro la 2,1 miliarde euro în 2007, respectiv de 8 ori pentru Nissan – de la 79,6 miliarde yen la 636,1 miliarde yen în 2007.
Schimbul de lichidităţi a însemnat o infuzie de capital dinspre Renault spre Nissan de 6,4 miliarde de euro, urmată apoi de contribuţia Nissan cu peste 11 milarde de euro la dezvoltarea Renault.
Vânzările cumulate au crescut de la aproape 5 milioane de maşini în 1999 la peste 6 milioane în 2008 (fără vânzările Avtovaz).
Maşinile cu platforme comune (categoria B – Nissan Tiida/Versa, Renault Clio; categoria C – Renault Megane/Scenic, Nissan Qashqai) reprezintă peste 50% din maşinile vândute pe plan mondial de Renault şi Nissan în 2008.
Cele două companii au pus la punct în aceşti 10 ani un plan prin care prima maşină complet electrică va fi lansată în 2010, iar primul automobil electric produs în serie foarte mare va fi scos pe piaţă cel târziu în 2012.
Alianţa Renault-Nissan va susţine o conferinţă de presă în luna mai, în care va prezenta detaliat raportul celor 10 ani de cooperare.